Evreii

Evreu (învechit: israelit) este un termen care denumeşte, în limba română, adepţii religiei iudaice sau mozaice şi apartenenţii la populația de bază a Israelului.

Potrivit mitologiei evreieşti, din punct de vedere etnic, evreii sunt descedenţi neamului care îi are printre strămoşi pe patriarhul biblic Iacob, numit şi Israel, fiul lui Isac, dar şi fiii altor popoare care s-au convertit la iudaism şi s-au alipit de poporul evreu.

Etnia evreiască îi include astăzi atât pe „evreii practicanţi”, cei care respectă legile biblice şi rabinice, cunoscute ca miţvot, cât şi pe evreii nepracticanţi sau practicanţi în parte ai cultului, pe evreii agnostici şi atei, dar care se consideră evrei în sensul cultural sau naţional, fiind numiţi „evrei laici”.

Cuvântul evreu (există în limba română şi varianta azi arhaică „ovrei") provine din limba ebraică. Cuvântul ebraic עברי (ivrí) este înrudit cu verbul עבר „a trece”^[1]. Mitologia evreiască leagă acest nume de Eber (ebr.'Ever), un strămoş al lui Avraam (Abraham, ebr.Avraham), urmaş al lui Sem(ebr.Şem) sau de faptul că vechii evrei au venit în Canaan „de dincolo (ever) de rîu (Iordan sau poate Eufrat).

Denumirea veche Israelit(în varianta de pronunţare slavă şi germană -„izraelit”) provine din etnonimul ebraic, בני ישראל, „fiii lui Israel”,unde Israel are semnificaţia de " a luptat cu Dumnezeu” (aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul) sau poate „Luptătorul lui Dumnezeu”.

Variantele etnonimice româneşti vechi ori regionale, devenite azi mai mult peiorative, bazate pe rădăcina slavizată jid- şi sufixate cu -ov (jidov)şi -an (jidan) provin din numele propriu ebraic devenit etnonim, יהודה, Iehuda (Mulţumire lui Iahu, sau Iahve, adică lui Dumnezeu) ( יְהוּדִי ‎,iehudí fiind cuvântul cu care evreii se denumesc pe ei înşişi în ebraică).(Variantele din urmă „jidov”, şi mai ales „jidan” au ajuns să fie preferate în trecut de literatura de propagandă antisemită în limba română).

Nume asemănătoare, dar fără conotaţie peiorativă , s-au păstrat în numeroase limbi - polonă (Żyd), maghiară (zsidó), germană (Jude), engleză (Jew), franceză (Juif sau juif), spaniolă (judio), ladino (djudio), arabă (yahud) sau idiş (Id sau Yid). Varianta iudeu (astăzi preponderentă în limbaj liturgic creştin şi în textele despre evreii antici) are aceeaşi origine, dar a intrat în limba română prin intermediul latinei şi elinei.Aceste informatii au fost luate de pe site-ul

http://ro.wikipedia.org/wiki/Evrei

Iudaismul

Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică: יַהֲדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudeicului eáqnov), cunoscut şi sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creştinism şi islam. Termenul iudaism îşi are originea în numele regatului Iuda, ţara tribului Iuda -- descendenţii celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (sec. XVIII - finele sec. XVII î.Hr.) -- cu capitala la Ierusalim, lăcaşul Marelui Templu.

Istoria iudaismului este împărţită în trei perioade: 1. Perioada Templului din Ierusalim; 2. Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI pînă în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mişcării fariseilor (pirushim) din perioada Macabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituţie sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învăţăturii sau puterii. Surselele dreptului (Halaha) a iudaimului contemporan sînt: Tanahul (Tora scrisă) şi Talmudul (Tora orală). Halaha regulamentează aspectele vieţii evreilor care nu sînt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secularudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii şi etica, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost în continuare a explorate şi explicate în TalmudDumnezeu şi Abraham.

În timp ce iudaismul a fost rar, dacă vreodată, monolitic în practică, el întotdeauna cu înverşunare a fost monoteistă în teologie - deşi Tanahul aminteşte perioade de apostazie de la iudaism printre israeliţi.

Istoric, iudaismul a accentuat credinţa în revelaţia divină şi în acceptarea versiunilor Torei scrise şi orale ca esenţă fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a dat naştere la multe formule în ceea ce priveşte anumite convingeri teologice inerente in Tora şi Talmud.

De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări a principiilor de credinţă, şi chiar dacă acestea diferă în ceea ce priveşte anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sint "treisprezece principiile de credinţă", formulate în XII-lea de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunităţii evreieşti pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică ( "Ani Ma'amin" şi "Yigdal") în cărţile de rugăciuni evreieşti, şi, eventual, au devenit general acceptate.

Joseph Albo şi Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conţinea prea multe elemente,deşi adevărate, dar care nu au fost principii de credinţă, şi, astfel, plasând prea mulţi evrei în categoria de "eretic". Mulţi alţii au criticat orice astfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore. În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă msi mult decît dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreieşti, şi menţinea că cerinţele pentru convertirea la iudaism sînt: circumcizia şi aderarea la obiceiurile tradiţionale.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Iudaism

Crestinismul

"Departe de a se simti constrans si lipsit de libertate aceasta rinduiala si lege ortodoxa, crestinul s-a simtit in siguranta, iar cinele-a lepadat si incalcat s-a simtit ca umblind pe nisipuri miscatoare.


Daca cineva i-ar lua crestinului ortodox biserica la are merge duminica si in sarbatori, preotul care-i slujeste si-i sfinteste casele, icoanele la care se roaga, crucea de pe mormant, Pastile si Craciunul, sarbatoarea Sfantului Ion, a Sfintului Gheorghe, a Sfintului Nicolae si a tuturor celorlalti sfinti, hramurile minastirilor, cimitirele si parastasele, sfintele moaste aparatoare de primejdii si de necazuri, metaniile si postul, candela, luminarile si tamiia, binecuvintarea piinii si a mesei, sfintirea caselor de Boboteaza, semnul crucii la culcare si la sculare, la asezarea si la ridicarea de la masa, la plecarea si intoarcerea de la drum, daca l-ar lipsi de toate acestea, l-ar lipsi de Dumnezeu Insusi.


Pentru ca in toate acestea crestinul ortodox traieste prezenta lui Dumnezeu si lucrarea Lui in lume, prin toate acestea ci vorbeste, comunica cu Dumnezeu. Aceste toate sint, de fapt, intruparea credintei omului in Dumnezeu. In ele credinta este vietuire. A crede in Dumnezeu inseamna a trai intr-un anume fel, a te scula si a te culca intr-un anume fel, a porni la drum si la lucru intr-un anume fel, a te naste, a te insoti cu femeia ta si a muri intr-un anume fel; totul determinat de credinta ca exista un Dumnezeu care ne-a creat pe noi si tot ceea ce exista in jurul nostru, care ne poarta de grija, care ne iubeste si in care nadajduim.


Sa luam de exemplu grija pentru cei morti, foarte mult dezvoltata la noi, incepind cu spalarea si primenirea celui mort, continuind cu para-stasele si pomenirile la trei zile dupa moarte, la sase zile, la noua zile, la trei saptamini, la patruzeci de zile, la trei luni, la sase luni, la un an, apoi, in fiecare an pina la sapte si in continuare la toate soroacele anuale cind se face pomenirea de obste a mortilor (mosii de iarna si de vara.).


Ce altceva alimenteaza aceasta extraordinara daruire si grija pentru morti daca nu credinta in inviere, care este temelia credintei noastre crestine si care este nebanuit de adinc inradacinata in fiinta noastra.? Ne-am lepadat multi dintre noi, la vremuri mai grele, de post, de sarbatori, de mersul la biserica, de rugaciune, dar nimeni sau foarte putini sint cei care si-au aruncat parintii in mormant fara slujba si i-au uitat in ziua inmormintarii.


Ravna cu care ne purtam de grija mortilor este in acelasi timp manifestare a nadejdii noastre in inviere dar si suport al vietii noastre inradacinate de acum in Dumnezeu, adica dincolo de aceasta lume. Romanul a pastrat credinta in Dumnezeu asa cum a primit-o din mosi-stramosi pentru ca a ramas credincios si a pastrat cu sfintenie aceste rinduieli crestinesti, aceste semne exterioare, repere existentialc fundamentale, care i-au aratat permanent clea spre Dumnezeu. Cre-dinta romanului nu a fost una a argumentelor rationale, ci a fost o credinta care a patruns in toate fibrele vietii sale si i-a transformat toate manifestarile si activitatile.


De aceea nu a reusit nimeni sa-i smulga definitiv credinta in Dumnezeu, oricit de inversunat ar fi fost impotriva ei, nici turcii, nici cei ce au vrut sa ne schimbecredinta cu alta, nici ateismul iluminist sau al ideologiei totalitarist-comuniste. De aceea speram intr-o redesteptare a credintei in Dumnezeu la acest popor, pentru ca n-au fost smulse radacinile ei din adincul fiintei sale si speram ca aceste radacini, prin rugaciunile celor credinciosi si cu voia Iui Dum-nezeu, vor da vlastare noi si multe.


Vrem sau nu, ne convine sau nu, in venele noastre curge singe care poarta, din generatie in generatie, incarcatura spirituala a sufletului crestin. Si cum singele nu-l putem schimba usor si nici mostenirea fiintiala sterge cum am vrea, nadajduim ca nici de data aceasta nu ne vor birui necredinciosii si rauvoitorii, chiar daca unii frati de-ai nostri s-ar putea pierde. Totusi, trebuic sa avertizam si sa atentionam pe fratii nostri romani crestini, ca vrajmasul si-a ales mijloace inselatoare.



Lupii vin imbracati in piei de oaie, doar vor ademeni pe careva, care nu-si cunoaste bine turma. Cci ce vor sa ne dezradacineze redinta din suflete vin acum, chipurile, sa ne "aduca credinta", sa ni-L "vesteasca pe Iisus". Plini de mandrie, sectantii - caci despre ei este vorba - diferitele grupuri de indivizi, "evanghelisti si vindecatori", care au aparut si s-au adunat in Romania, in acesti ultimi doi ani, vin sa ne spuna ca, de fapt, aceasta credinta a parintilor, a mosilor si a stramosilor nostri este o inselaciune, o minciuna, ca de-abia acum lor Le-a descoperit Dumnezeu adevarata credinta pe care o aduc.Aceste informatii au fost luate de pe site-ul http://www.e-referate.ro/referate/Despre_crestinism2008-01-22.html